03-02-2017
In ultimii ani s-a constatat o crestere semnificativa in privinta dezvoltarii de solutii energetice alternative bazate pe energia solara, motiv pentru care si costurile de implementare au devenit din ce in ce mai atractive pentru utilizatorii finali.
In acest moment putem vorbi de o crestere cu aproximativ 50% a ratei de implementare pentru panourile solare de producere apa calda menajera si la nivel national exista premize foarte bune.
In schimb, utilizatorii finali se confrunta cu alta problema si anume consilierea in vederea achizitionarii de astfel de sisteme, deoarece ele se impart in mai multe categorii.
Asadar, aici vorbim despre panourile solare de producere apa calda menajera care de la bun inceput pot fi clasificate in trei categorii:
- Panouri solare nepresurizate
- Panouri solare presurizate compact
- Sisteme de panouri solare presurizate (tip split)
Cum alegem panoul solar apa calda potrivit pentru nevoile noastre?
Inca de la inceput trebuie specificat ca dimensionarea unui panou solar nu se face in functie de dimensiunile locuintei ci in functie de numarul de utilizatori. Calculul este unul foarte simplu si el este de 50l/persoana. Asadar daca sunt 2 utilizatori, este nevoie de un panou solar de 100 litri.
Totul despre panourile solare presurizate
Daca vorbim despre panourile solare nepresurizate, atunci trebuie sa mentionam ca ele sunt cele mai accesibile (financiar vorbind) si se adreseaza acelora care doresc sa beneficieze de apa calda, in perioada martie-octombrie. Toodata costurile de intretinere ale acestui tip de panou solar sunt cele mai mici. Modelul acesta de panou solar va trebui montat la o inaltime superioara celui mai inalt consumator deoarece el functioneaza pe principiul gravitatie.
Un inconvenient al acestui panou solar nepresurizat il reprezinta faptul ca in cazul in care unul dintre tuburi se sparge, apa din bazin este pierduta in totalitate, facand inutilizabil intreg panoul solar.
Modelul acesta poate avea doua modalitati de echipare: cu vas flotor sau cu automatizare.
In ambele variante alimentarea cu apa rece se face automat, iar diferenta intre cele doua variante este faptul ca la cel cu automatizare vasul flotor este inlocuit de o valva de alimentare, un microcalculator, un senzor de temperatura si nivel cat si o rezistenta electrica. Daca pentru varianta cu vas flotor nu avem nevoie de energie electrica, pentru varianta cu automatizare este necesara aceasta energie electrica.
Din pacate acest model nu poate lucra impreuna cu alte sisteme aflate sub presiune (centrale, boilere electrice) deoarece presiunea apei din panoul solar nu corespunde cu cea din centrala sau boiler electric, astfel incat exista riscul sa se creeze bypass-uri de presiune intre centrala/boiler electric si panoul solar, ceea ce cu siguranta va duce la pierderi de apa prin intermediul panoului solar.
Totul despre panourile solare presurizate compact
Panourile solare presurizate compact, au o constructie asemanatoare cu cele nepresurizate insa modul de functionare este cu totul diferit iar pretul de achizitie este mai mare.
Fata de cele nepresurizate, acest model se adreseaza celor care doresc sa poata beneficia de apa calda menajera pe intreg parcursul anului si asta datorita tuburilor care folosesc o alta tehnologie numita heat-pipe. Acest tip de tub are in interiorul sau o tija din cupru care preia radiatiile solare si se incalzeste transmitand acesta caldura catre boiler, prin intermediul unui colector aflat in interiorul boilerului.
Avantajul major al acestui tip de tub, il reprezinta faptul ca daca unul dintre ele este spart, panoul solar poate functiona in continuare pana la inlocuirea acestui tub, cu mentiunea ca randamentul sau va fi mai scazut.
Spre deosebire de cele nepresurizate, tipul acesta poate functiona in paralel cu orice centrala/boiler electric deoarece presiunea folosita este comuna. Pentru a le putea folosi 12 luni/an este necesara o izolare cat mai buna a conductei de alimentare cu apa rece cat si a conductei de apa calda deoarece aceste conducte sunt componentele cele mai expuse inghetului. Unul din avantajele acestui tip de panou solar este acela ca el poate fi montat la orice inaltime ceea ce face mai usoara o eventuala interventie in cazul in care pe viitor exista defectiuni. Ca si fratele sau nepresurizat, acest panou solar poate functiona in varianta simpla (fara curent electric) sau i se poate atasa un microcalculator cu un senzor de temperatura si o rezistenta electrica.
Totul despre panourile solare presurizate - tip split
Sistemele de panouri solare presurizate (tip split) sunt instalatii complexe care pot functiona 12luni/an si care au in componenta lor colectorul solar (se monteaza pe acoperis) un grup de pompare, o unitate de control, boiler cu o serpentina sau doua, vas de expansiune si un set intreg se senzori si valve de siguranta. Fata de celelalte doua tipuri de panouri solare care folosesc apa in mod direct, acesta foloseste un antigel care circula intr-un circuit inchis intre colectorul solar si serpentina din boiler si totodata costurile sale de echizitie sunt mult mai mari. Acest antigel preia caldura produsa de colector si o transfera apei din boiler prin intermediul acelei serpentine.
Printre avantajele acestui model este si faptul ca daca boilerul este unul cu doua serpentine, el poate fi folosit pentru a aduce un aport la incalzirea locuintei. Deasemeni ca si la panoul solar presurizat compact, se folosesc tuburi de tip heat-pipe iar in situatia in care unul dintre tuburi se sparge panoul solar poate functiona in continuare pana la inlocuirea acestui tub, cu mentiunea ca randamentul sau va fi mai scazut.
Pentru ca transferul de caldura dintre colectorul solar si boiler sa fie unul cat mai curat, este necesara izolarea tevilor de tur si retur.
Aceasta instalatie poate fi folosita impreuna cu centrala/boiler electric si este dependenta de energia electrica insa intretinerea sa nu este la indemana oricui si de aceea in cazul unei defectiuni este necesara interventia unui specialist.
1panourisolare.ro va ofera o gama variata de panouri solare apa calda, la preturi foarte bune.